Avand
convingerea ferma ca nu am nimic de transmis, dar pot sa scriu la greu, m-am
hotarat sa devin blogger. Bun
argumentul, nu?
Parea
mai usor cand aveam doar planuri. Acum,
m-am trezit cu un blog creat si fara nicio idée. Trebuie sa recunosc, insa, ca
e o senzatie tare, cea de a sta in fata laptopului, fumand tigara dupa tigara
si asteptand inspiratia. Ma face sa ma simt ca un scriitor. Pacat ca e zi
afara, altfel, as fi stat la lumina lumanarii si as fi scris pe o coala de
hartie, cu stiloul. Asa as fi fost, macar pentru o noapte, ca Mircea Eliade.
Ce-I drept, ca un Mircea Eliade fara rezultate, dar ar fi fost maximum de
apropiere intre mine si el. Nici macar nu stiu daca el fuma, sau daca scria la lumina becului electric sau a lumanarii, dar asa imi place sa cred.
Bat
campii, stiu, dar m-am plictisit de a-I bate doar in mintea mea. Spun toate
lucrurile astea de la inceput pentru a fi sigur ca am avertizat pe toata lumea
ca nu o sa gaseasca nimic interesant aici, sau daca o sa gaseasca, o sa fie
pura coincidenta. Asta s-ar putea intampla doar daca as avea o zi mai proasta
din punct de vedere al inspiratiei.
Acestea
fiind spune, va urez “Bun venit” pe blogul unde o sa bat eu, plictisitorul de
serviciu, campii si va spun de pe acum ca nu imi asum responsabilitatea pentru
pierderile de timp ale eventualilor cititori, fieacare este responsabil de cum
isi pastreaza cel mai de prêt bun pe care il are.
